Propagare DNS si schimbare NS-uri

Când un utilizator dă click pe un link sau cere browser-ului să acceseze un website, acesta încearcă să transforme numele domeniului într-un IP. Acest lucru se întâmplă astfel:

1. Browser-ul caută local, în istoricul său, adresa de IP corespunzătoare.
2. Dacă adresa web nu a mai fost accesată din acel browser, este interogat sistemul de operare.
3. Se continuă cu router-ul local sau este interogat server-ul DNS configurat în setările de rețea a device-ului.
4. Dacă tot nu este identificat IP-ul, acesta va fi interogat către server-ul de DNS al provider-ului de Internet.
5. Dacă nici acolo nu este găsit, server-ul de DNS va căuta în alt server de DNS care este configurat ca relație externă. Acest lucru se întâmplă până ce IP-ul este identificat. Dacă nici un DNS nu răspunde (cazul domeniilor nou înregistrare), este întrebat server-ul DNS al operatorului care a vândut domeniul.
6. Când este interogat server-ul de DNS al operatorului, acesta dă informația despre server-ul unde domeniul este găzduit. Această informație constă în nume și IP (ex.: ns1.mioritichost.com 178.255.34.10)
7. Server-ul de DNS al serviciului de găzduire va răspunde intr-un final cu IP-ul domeniului găzduit și îl va transmite către browser. În final, browser-ul va construi cerința HTTP către server-ul web (rezident la acel IP) care va servi website-ul spre afișare.

Pentru domeniile existente pe care doriți să le mutați pe serverele Mioritichost, trebuie să așteptați "propagarea" noii informații DNS. Acest lucru poate dura în mod diferit, funcție de modul în care au fost stocate datele vechi. Sistemul de stocare a datelor DNS are un timp de expirare/confirmare TTL (time-to-live) care este diferit pentru fiecare mașină/router/server DNS.
Pentru a grăbi propagarea noilor informații DNS, vă recomandăm următoarele acțiuni:
- nu accesați în mod repetat adresa web pentru că veți reseta TTL-urile locale (browser-ul, sistemul de operare etc.);
- curățați cache-ul browser-ului;
- curațați cache-ul de DNS al sistemului de operare (ex.: comanda "ipconfig /flushdns" pt. Windows);
- realizați modificarea DNS seara, pentru a evita nefuncționalitatea website-ului în timpul zilei.

Pentru funcționarea domeniilor pe serverele Mioritichost, trebuie ca acestea să fie configurate astfel încât informația de nume să fie corelată cu IP-ul contului. Primul pas în acest sens se face prin configurarea NS-urilor (ns1.mioritichost.com și ns2.mioritichost.com).

  • DNS, NS
  • 1 utilizatori au considerat informaţia utilă
Răspunsul a fost util?

Articole similare

Ce este un domeniu web?

Domeniul web reprezintă o adresă virtuală. Comparativ, o adresă web este asemănătoare cu o adresă...

Cum achizitionez un domeniu?

Mioritichost este furnizor de domenii. Acest lucru înseamnă că puteți cumpăra domenii direct din...

Cum schimb nameserverele domeniului meu?

Pentru buna funcționare a domeniului dumneavoastră pe serverele Mioritichost, nameserverele...

Powered by WHMCompleteSolution